Află viziunea tinerilor  europeni asupra fumatului!

  Citeşte declaraţia privind               controlul fumatului!

               În Română

Read the Youth Declaration            on Tobacco Control!

                In English

  • SSMB

    Au inceput inscrierile la Black Sea Medical Adventure 2011! Distractia incepe cu un click: http://t.co/QiE4kta Va asteptam! Echipa SSMB

    by SSMB Sâmbătă, 02 Iulie 2011 14:45

emtv_180x400

 

Follow _SSMB_ on Twitter

Click to join SSMB

Parteneri Media

Pagina Medicala

Cor Vox Medicalis

 

Corul „VOX MEDICALIS” al Studenților în Medicină și Farmacie

ARS GRATIA ARTIS - Artă de dragul artei…

Corul „Vox Medicalis” al Studenţilor în Medicină și Farmacie este un proiect demarat în toamna anului 2009 pentru a veni în întâmpinarea setei studenţilor medicinişti pentru ceva nou şi plăcut cu care să-şi mai umple puţinul timp liber. Este poate o completare a profilului ştiinţific pe care l-au ales venind la una din facultățile Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Scopul proiectului este de a iniția o activitate tinerească şi proaspătă, îmbinând vechea tradiţie a medicilor talentaţi cu o abordare modernistă.

Conducerea muzicală a corului poartă semnătura modestă a unui student medicinist în anul III, Tudor Ionescu, ce a încercat să adune cât mai mulți în acest proiect. Ca proiect, corul a luat ființă în cadrul Societății Studenților în Medicină din București.

De la înființare, corul a susținut trei concerte:

             Concertele de Crăciun 2009 și 2010, ținute în Sala de Consiliu, Respectiv Amfiteatrul Mare ale Facultății de Medicină

            Concertul extraordinar dedicat Zilelor Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” în octombrie 2010, susținut în Amfiteatrul Mare al Facultății de Medicină

În afară de acestea, corul a mai avut o serie de participări la evenimente și alte concerte, dintre care le amintim pe cele mai importante:

            Patru apariții pe scena Atheneului Român, dintre care trei alături de Orchestra Medicilor din București „Dr. Ermil Nichifor” (dirijor: maestrul Iosif Ion Prunner)

            Deschiderile Edițiilor 2009 și 2010 ale Congresului Național pentru Studenți și Tineri Medici (organizat de Societatea Studenților în Medicină din București) ce au avut loc în Aula Magna a Palatului Patriarhiei, respectiv Sala C.A. Rosetti a Palatului Parlamentului

         Participare la spectacole de caritate organizate de Societatea Studenților în Medicină din București și Uniunea Studenților din România

        Participare la evenimente academice medicale: Simpozionul omagial „Thoma Ionescu – 150 de ani de învățământ chirurgical românesc”, ținut în Aula Magna a Academiei Române

În ceea ce privește membrii corului, aceștia nu sunt numai mediciniști, ci o parte din coriști este reprezentată de colaboratori, studenți ai altor facultăți bucureștene: Conservator, Teologie, facultăți ale Academiei de Studii Economice sau ale Universității Politehnice București.

Repertoriul ales este cel care demonstrează deschiderea de viziune a corului: piese ale tuturor culturilor și naționalităților, epocilor muzicale și denominațiunilor religioase.

În prezent, corul trece printr-o serie de schimbări, căutându-se motivarea membrilor și cooptarea mai multor colaboratori din rândurile altor centre universitare, împreună cu care să susțină un concert coral major în luna mai 2011 într-o mare sală de concerte a capitalei.

Și ocazia a sosit: se anunță cu mândrie Concertul „Când stetoscopul ascultă muzica” susținut de Corul „VOX MEDICALIS” al Studenților în Medicină și Farmacie; dirijori: TUDOR IONESCU și MIOARA BUHĂLȚEANU; soliști: soprana ANA CEBOTARI și tenorii ROMEO ANASTASE și VICTOR STOICA. În program, piese foarte variate din foarte multe genuri muzicale: începând de la medievalul trubadur cu cântece de dragoste, cuceriri și petreceri, trecem prin muzica sacră a lui Händel și Bach, mai apoi prin profunzimea lui Vivaldi și a lui Mozart. Poposim chiar asupra muzicii bisericești autohtone și a folclorului mioritic, zburând apoi din nou spre piese dansante din musicaluri și opere ale Secolului XX: Lehar, Lowe, Lloyd Webber, ca să încununăm cu o piesă compusă chiar de tânăra compozitoare cu care colaborăm pe post de pianist: Lidia Ciubuc, imens talent și delicatețe, studentă în anul II la secțiunea Compoziție a Universității Naționale de Muzică București.

Coordonatele concertului: 21 mai 2011, orele 19:30, Aula Magna a Facultății de Drept.

Vă așteptăm, așadar, la un concert cât se poate de tineresc, unde amatorismul se împletește cu profesionalismul.

Share/Save/Bookmark