SSMB este o organizație studențească independentă, apolitică și non-guvernamentală, ce reprezintă studenții Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

 

SSMB este o organizație studențească independentă, apolitică și non-guvernamentală, ce reprezintă studenții Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

Toggle offcanvas area
Meniu

Istoric

Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) a fost înființată pe data de 13 ianuarie 1875, la șase ani de la întemeierea Facultății de Medicină din București. Inițiativa a pornit din dorința studenților de a se manifesta științific într-un cadru organizat, în contextul unei perioade în care accesul către cărțile și revistele medicale ale vremii era îngreunat de slaba dezvoltare a bibliotecilor care nu puneau la dispoziție ultimele publicații din domeniul medical.

Astfel, Nicolae Manolescu, împreună cu alți nouă membri fondatori, pun bazele primei societăți a studenților din România. Uniți de pasiunea pentru medicină, aceștia au creat o taxă de cotizație pentru participarea în cadrul Societății, cu scopul de a strânge fonduri pentru achiziționarea cărților și abonarea la jurnalele vremii, destinate tuturor membrilor, care erau astfel la curent cu descoperirile apărute.

Se organizează conferințe și comunicări științifice pe diverse teme – „Holera” (N. Manolescu), „Asupra României din punct de vedere medical”, „Parnasul medical” (C. Istrati), acestea reprezentând baza pe care se va clădi întreaga activitate științifică ulterioară a Societății.

1875

1881

În ianuarie 1881, membrii Societății editează primul număr al revistei de comunicări științifice „Spitalul”, cu apariție lunară și distribuție pe bază de abonament, fiind prima revistă științifică editată în România. În perioada următoare, Societatea cunoaște o dezvoltare exponențială.

În 1896, Societății i-a fost conferit titlul de “Persoană Morală și Juridică prin lege” votată de Parlamentul României și promulgată de Regele Carol I, ca semn de aprobare și apreciere a întregii activități desfășurate. În 1915, activau în cadrul Societății peste 400 de membri, iar biblioteca SSMB număra peste 30.000 de volume.

1896

1990

Odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial, activitatea Societății a fost suspendată, urmând să fie reluată la 1 ianuarie 1990. În perioada contemporană, Societatea continuă să vină în sprijinul studenților mediciniști în ceea ce privește activitatea științifică, fiind totodată implicată în problemele de sănătate publică existente în România.

Astfel, SSMB, împreună cu alte 11 organizații studențești, devine în anul 1991 Membru Fondator al Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), prin intermediul FASMR, Societatea urmând să obțină statutul de membru IFMSA – International Federation of Medical Students’ Associations. Prin activitatea susținută în cadrul FASMR, SSMB contribuie la adoptarea unor poziții naționale a studenților mediciniști în legătură cu situații ce îi privesc direct pe aceștia, poziții ce sunt ulterior transmise Ministerului Sănătății în vederea soluționării acestor probleme sau dezbaterii propunerilor legislative.

În plus, SSMB este și membru fondator al Uniunii Studenților din România (USR), organizație prin intermediul căreia asigură reprezentarea studenților mediciniști în toate forurile care se implică în probleme de interes studențesc.

1991

Prezent

În prezent, SSMB este o organizație studențească independentă, apolitică și non-guvernamentală, ce reprezintă studenții Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Urmând modelul IFMSA, organizația este împărțită în departamente și divizii, fiecare dintre acestea jucând un rol esențial în desfășurarea activităților Societății. Pe lângă implicarea activă în reprezentarea studențească, prin intermediul proiectelor, conferințelor și workshop-urilor, SSMB reușește să își pună amprenta și asupra celorlalți membri ai societății. Astfel, organizația își propune să asigure acces egal la educație și îngrijiri medicale pentru toți cetățenii, să informeze populația cu privire la noțiunile de sănătate publică, sănătate reproductivă, drepturile omului și pace și să ofere oportunități științifice, de cercetare și de schimburi internaționale pentru viitoarea generație de medici.

Ce vrei să afli azi?